Economic

Discuția preliminară, esențială pentru stabilirea condițiilor unui credit pentru persoane juridice!

De obicei, firmele mici și mijlocii sau cele aflate la început de drum se orientează către un credit pentru persoane juridice în momentul în care au nevoie rapid de fonduri pentru finanțarea activității curente sau alte cheltuieli urgente. 

În general, există două opțiuni în ceea ce privește furnizorul: băncile sau instituțiile financiare nebancare, cunoscute și drept IFN-uri. Acestea din urmă plusează la capitole precum accesibilitate (împrumutul va ajunge mult mai rapid în cont), transparență (nu vor exista “asteriscuri” în contract și costuri ascunse), dar și, așa cum vei vedea parcurgând articolul în continuare, posibilitățile de personalizare.

Spre exemplu, Credit.ro, IFN înființat în anul 2009 și înregistrat în Registrul General al Băncii Naționale a României, îți oferă mai multe tipuri de credit persoane juridice: linii de credit, credit cu garanție imobiliară, de tip punte etc. 

Condițiile sunt extrem de avantajoase, începând cu perioada foarte scurtă de aprobare (preaprobare în 10 minute și banii în cont în maximum 24 de ore) și dobânda fixă (0,1% pe zi, 3% pe lună sau 36% pe an), neinfluențată de fluctuațiile ROBOR sau ale altor indicatori financiari (recunoscuți pentru instabilitatea lor, cel puțin în țara noastră).

| MyTex.ro
Discuția preliminară, esențială pentru stabilirea condițiilor unui credit pentru persoane juridice! 10

Mai mult decât atât, un credit pentru persoane juridice contractat de la acest furnizor este personalizat, în sensul că IFN-ul ține cont de particularitățile firmei căreia i-l acordă. “Știm că fiecare companie este unică. De aceea, vom discuta cu tine (n.a. în calitate de patron sau administrator al companiei), pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă cu compania ta, și vei primi o ofertă de finanțare personalizată, în funcție de nevoile tale”, se arată pe site-ul Credit.ro. Cu alte cuvinte, dacă dorești să beneficiezi de o injecție de capital, dar nu poți suporta o rată lunară prea mare, de ordinul zecilor de mii de lei, perioada împrumutului poate fi extinsă (iar acesta se va întinde pe 36 sau chiar 48 de luni în loc de 12 sau 24).

Alte facilități prin care IFN-ul menționat anterior vine în întâmpinarea celor care vor să acceseze un credit pentru persoane juridice sunt următoarele: perioadă de grație de 7 zile la plata dobânzii, acces nelimitat în cont pentru a verifica suma rămasă de achitat, un număr variat de garanții imobiliare acceptate (teren intravilan/extravilan, apartament, casă, vilă, spațiu comercial etc.), respectiv un număr redus de documente necesare (actele de identificare ale societății – act constitutiv și CUI și documentele privind garanțiile agreate – actul de proprietate, cadastru, intabulare etc.).

În concluzie, dacă te afli în situația descrisă la început și vrei să intri în posesia unei sume semnificative de bani în cel mai scurt timp, pentru binele afacerii tale, acum știi atât ce opțiune să alegi, mai precis un credit pentru persoane juridice, cât și de unde. 

Toată operațiunea se va finaliza în 5 pași simpli, de la aplicarea online și preaprobarea creditului la aprobare, evaluarea proprietății oferite drept garanție și semnarea contractului. Mai mult decât atât, pe lângă banii propriu-ziși, vei primi “la pachet” încrederea că toate condițiile inițiale vor fi respectate și niciuna dintre ele nu se va schimba în detrimentul tău.

P


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare