Economic

COTAR amenință că va bloca România / Solicită renegocierea PNRR

COTAR amenință că va bloca România.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), A.P.T.E.2002, A.P.U.L.U.M, cer renegocierea de urgență a Planului Național pentru Dezvoltare și Reziliență (PNRR). Ei susțin că iimpunerea unor roviniete de 6 ori mai scumpe din 2026, apoi de cel puțin 16.250 de euro pe an, din 2035, ne va duce la faliment. Va distruge economia României! La acestea se vor adăuga și alte scumpiri, taxe și impozite.

Dacă nu vor mai exista transporturi rutiere de mărfuri și de persoane, nu vor mai fi nici produse pe rafturile magazinelor, nici nu va mai exista transport public. Creșterea prețului rovinietei pentru România de la 1.200 7.050 de euro, din 2026, pentru camioane Euro VI, înseamnă falimentul transportatorilor. Pentru cei care nu înțeleg ce problemă s-a creat prin introducerea acestei obligații a României în PNRR, imaginați-vă că o pâine ar putea costa de 10 ori mai mult decât în prezent, dar veniturile vor rămâne aceleași sau nu vor mai fi deloc. Pentru că economia se prăbușește atunci când încep falimente în lanț, iar oamenii rămân șomeri. Sau nici măcar șomeri, dacă statul nu-și va permite să mai plătească ajutoarele de șomaj, au precizat cei de la COTAR.

COTAR amenință că va bloca România

„Nici un transportator nu-și va permite să plătească taxele impuse prin PNRR. Am stat de vorbă cu anumite persoane din Guvern, la o așa-zisă dezbatere publică, săptămâna trecută. Unii încă nu pot să creadă că se poate aplica măsura prinsă în PNRR. Unii cred că e o glumă sau că România poate evita creșterea acestor taxe, așa cum au fost impuse. Îi cerem ministrului Boloș să renegocieze de urgență această componentă din PNRR, ca să nu îngroape România. Dacă ni se va spune că nu se mai poate, așa cum s-a întâmplat deja în cazul pensiilor, nu mai avem decât să blocăm toate drumurile, până când se va găsi o rezolvare. Nu este o glumă, ci chiar vor distruge țara, dacă nu rezolvă această problemă. Noi nu putem înțelege cum s-a ajuns la așa ceva, printr-un document scris de niște foști miniștri care acum ne oferă consultanță pentru implementarea acestui PNRR, dar nimeni nu a știut ce conține documentul și aflăm că urmează să murim efectiv de foame. Unii încă nu își pot imagina ce înseamnă să nu mai existe lanțuri de aprovizionare. Efectiv, nu va mai fi mâncare. Nu mai spun de alte produse sau servicii, dar lipsa camioanelor înseamnă lipsa hranei, în primul rând. Cine a făcut așa ceva este ori inconștient, ori chiar își dorește distrugerea acestei țări. Dacă am plăti aceste sume, prețurile produselor ar crește de 10 ori la raft și oricum nu le va putea cumpăra nimeni. Deci, și magazinele vor da faliment. Nu este vorba doar despre noi, transportatorii, ci de toată România. Asta nu înțeleg unii care susțin această aberație”, a declarat Miron Sporea, vicepresedinte APTE2002/COTAR

„Suntem forțați să închidem afacerile și să părăsim teritoriul”

„Ni s-a făcut o prezentare din care ar fi trebuit să înțelegem ce bine va fi când rovinieta va costa cel puțin 7.050 pentru un camion nou, foarte puțin poluant, Euro VI, peste 3 ani, dar mai ales când vom plăti cel puțin 16.275 de euro pe an pentru rovinietă, din 2035, tot pentru un camion Euro VI. Ni s-a mai spus că pentru un camion electric, nepoluant, vom plăti doar jumătate din preț. Nu înțelege nimeni care e logica. Aceste taxe aberant de mari ar fi trebuit să fie pentru drumuri. Nu mai sunt pentru drumuri și noi oricum nu avem autostrăzi. Acum ni se spune că sunt pentru a reduce poluarea. Dacă plătim de 15 ori mai mult decât în prezent pentru că poluăm, atunci de ce va costa rovinieta pentru camioanele electrice jumătate și nu va fi zero? Noi avem acum camioane Euro V și Euro IV. Pentru aceste camioane vor fi oricum costuri mai mari, pentru că sunt mai poluante decât Euro VI. Nu înțelegem din acest proiect de lege impus prin PNRR decât că se dorește falimentul transportatorilor. Dar nici alte camioane nu vor veni în locul nostru, din alte țări, pentru că nu-și va permite nimeni asemenea costuri. Concluzia este că nu mai avem cale de scăpare și suntem forțați să închidem afacerile și să părăsim teritoriul. Altfel nu se poate înțelege acest capitol din PNRR”, a relatat și Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Scumpiri și pentru autoturisme

În rovinieta pentru autoturisme se introduce clasa de poluare, iar prețul rovinietei va crește de la 28 la 38 de euro în 2026 și la 46 de euro în 2035, dacă mașina este Euro VI.

Rovinieta pentru camioane crește de la 1.210 euro/an (camioane grele) la 7.050 euro în 2026 și 16.275 euro în 2035 pentru un parcurs de 100.000 kilometri/an și norma de poluare Euro VI.

Simularea de tarif este valabilă la traseul pentru autostradă, calculul pentru folosirea Drumului Național fiind la valoarea de 50%.

Termenul impus tot prin PNRR pentru transpunerea în legislația națională a acestor modificări este vara anului 2023 pentru, iar pentru aplicarea efectivă este 2026.

Comparație cu Bulgaria

Vinieta în Bulgaria pentru un camion de 40 de tone ar ajunge la 10.000 euro pe an, pentru aceeași distanță, iar în Ungaria la 26.000 de euro, potrivit simulării pe care a prezentat-o Ministerul Transporturilor. Dar Ungaria a respins ajutorul UE prin PNRR și a renegociat multe dintre taxele impuse sub masca ajutorului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Romania e “teritoriu”? Ce fel de “teritoriu”?

Back to top button