Economic

Consilier BNR: „Creşterea economică a României este mai degrabă cantitativă decât calitativă”

 

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat, astăzi, într-un interviu acordat postului de radio RFI, că România a înregistrat în trimestrul I din 2017 o creştere economică mai degrabă cantitativă decât calitativă.

„În primul rând, este o creştere cantitativă, nu neapărat şi calitativă, pentru că încă nu am reuşit să avem un surplus de tehnologie în România, care să schimbe calitatea produselor. Practic, în raportul capital-muncă, raport foarte important atunci când vorbim despre economia unei ţări sau despre dezvoltarea unei ţări, în raportul capital-muncă vedem că partea de capital fix are o contribuţie încă nesatisfăcătoare la creşterea PIB-ului. În schimb, consumul este foarte important în România, consumul creşte şi participarea la PIB a consumului este relevantă”, a explicat Adrian Vasilescu.

În opinia sa, nu trebuie să ne bucurăm foarte tare pentru că sunt alţi indicatori care arată că ţara noastră mai are multe de făcut.

„În 2015 am fost a şasea ţară din UE ca viteză de creştere, în 2016 deja am devenit prima ţară şi iată că acum văd că menţinem viteza. Dar nu putem să sărim în sus de bucurie că avem viteza asta mare, atâta vreme cât nu se produc schimbări de locuri la sfârşitul clasamentului. Noi rămânem în continuare în clasamentul adevărului, acela al PIB-ului pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare, pe penultimul loc, în urma noastră fiind doar Bulgaria”, a arătat oficialul.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat, astăzi, că România a înregistrat, în trimestrul I din 2017, o creştere economică de 5,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar Eurostat a confirmat că aceasta este cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană.

Citiţi şi:

INS. Cum a evoluat economia României în primul trimestru din 2017

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare