Economic

Comunicat de presă privind finalizarea implementării proiectului

 

S.C.  MEISSEL & HOLZ S.R.L., cu sediul în jud. Braşov, mun. Codlea, str. Lungă nr. 97, înregistrată sub nr. J08/329/2014 la oficiul Registrului Comerţului din Braşov, CUI 32866022, reprezentată legal prin Popescu George Radu, anunţă finalizarea proiectul cu titlul „Grant pentru capital de lucru al societăţii Meissel&Holz” proiect nr. RUE 3703 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr. 130/2020.

Proiectul se derulează pe o perioadă de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 25.03.2021.

Obiectivul proiectului a fost sprijinirea financiară a societăţii din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Proiectul a avut printre principalele rezultate, următoarele: 

– menținerea activității pe o perioadă de minim 6 luni,

– menținerea / suplimentarea numărului locurilor de muncă față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.

Valoarea proiectului a fost de 257794.87 lei (valoarea totală) din care: 224169.45 lei grant şi 33625.418 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.

Persoană de contact: Popescu George Radu

Telefon: 0725/751055, meissel.holz@gmail.com 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google