Economic

Brașovul, tot pe locul al doilea la turism

Brașovul, tot pe locul al doilea la turism

În primele cinci luni ale anului, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) din România au însumat 4.455 milioane de persoane, în creștere cu 2,5% faţă de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,6%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 18,4%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) în această perioadă au însumat 8,485 milioane, în creștere cu 2,2% faţă de cele înregistrate în aceeași perioadă din 2023.

Din numărul total de înnoptări, în perioada 01.01.-31.05.2024, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 79,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,7%.

Durata medie a şederii în primele cinci luni a fost de 1,9 zile la turiştii români, iar la turiştii străini 2,1 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 01.01.-31.05.2024 a fost de 24,2% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de perioada 01.01.-31.05.2023.

Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (764.600 de persoane), Braşov (544.400 de persoane) și Cluj (230.600 de persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat) au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti, județele Braşov și Prahova.

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie – 31 mai 202 au provenit din: Italia (87.600 de persoane), Germania (78.700 de persoane) și Regatul Unit (49.000 de persoane). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada în primele cinci luni ale anului de 4,953 milioane de persoane, 1,909 milioane dintre aceștia provenind din țările Uniunii Europene.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai folosite de vizitatorii străini (77,2% din totalul sosirilor perioadei). Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în acest interval de 6,987 milioane de persoane, 68% dintre aceștia folosind mijloacele de transport rutiere și 31,2% mijoacele de transport aeriene.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
10 zile în urmă

Poftiți dragi turiști, în Piața Sfatului! Super răcoare, umbra naturală,o fântână frumoasa! Sa le mulțumiți idioților care nu au făcut nimic după 90’in special Pnl ului! O piata nearanjată doar piatră și beton,nu ai unde te adăposti,o mizerie de fântână… Citeşte mai mult »

vax populi
Răspunde la  Ron
10 zile în urmă

# Ron CORECT.Chiar nu mai reusesc o data sa amenajeze piata aia,cu verdeata si o fantana ca cea de la Casa Armatei,macar ? Brasovul POATE si TREBUIE sa fie No. 1.La ce relief are,se pisa pe TOATE orasele tarii.Alo,domnii de… Citeşte mai mult »

Ron
Răspunde la  vax populi
10 zile în urmă

In afară de clădirile istorice din Centrul Vechi,care NU sunt meritul niciunui partid politic, Piața Sfatului este printre cele mai urâte din țară datorita stilului kitsch comunist, lipsită de orice aranjament potrivit zonei.Se găsesc niște ong urî idioate și cretine… Citeşte mai mult »

Back to top button