Economic

BRAŞOVUL, printre judeţele din România cu putere de cumpărare peste medie în 2018

 

Venitul net anual pe cap de locuitor a crescut, în România, cu 18% în 2018, ajungând la 5.083 de euro, de la 4.556 de euro în 2017 şi 4.181 de euro în 2016, arată un studiu publicat de GfK România.

Polii tradiţionali de dezvoltare economică ai României continuă să fie Bucureşti, urmat de judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov. În Capitală, puterea de cumpărare este cu 20% peste media pe ţară. Judeţele cu cea mai mică putere de cumpărare sunt Botoşani, Vaslui, Călăraşi şi Giurgiu.

În ceea ce priveşte judeţele cu putere de cumpărare peste medie, grupul acestora debutează cu Braşov şi Sibiu, zone unde se configurează o nouă zonă industrială a României care atrage masiv investiţii.

„Braşov s-a dezvoltat pe mai multe segmente de piaţă, în principal pe imobiliare şi business service, datorită numărului de oameni cu deprinderi tehnice şi abilităţi lingvistice, a poziţionării geografice centrale, a costurilor mai scăzute faţă de alte locuri şi a condiţiilor foarte bune de trai. De altfel, judeţul deţine cele mai multe parcuri industriale din ţară (10), după Prahova (15) şi Cluj (11), iar dezvoltarea industriei automotive şi retail a generat o creştere a numărului de construcţii rezidenţiale. Astfel, în 2017, s-a finalizat cel mai mare număr de locuinţe în ansambluri rezidenţiale din istoria postdecembristă a Braşovului”, subliniază studiul.

Totodată, Sibiul a devenit preferatul investitorilor care vin în România, fiind atractiv pentru industria auto şi IT. Cel mai mare angajator industrial din judeţ şi gigantul în industria auto, Continental, şi-a extins investiţia în 2018, urmat de alţi jucători mari (Kika Automatizare) care îşi transferă activităţile în această regiune.

„Se estimează că Sibiu, Braşov, Arad, Constanţa şi Alba Iulia sunt oraşele care, în curând, vor cunoaşte o dezvoltare mai mare decât Bucureştiul, tocmai pentru că au o infrastructură bună, dar şi centre universitare care să formeze piaţa forţei de muncă”, menţionează studiul.

Indicele privind puterea de cumpărare măsurat de GfK reprezintă venitul net anual disponibil pe cap de locuitor, din salarii, pensii, ajutor de şomaj şi alocaţii pentru copii, după scăderea taxelor şi a contribuţiilor sociale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare