Economic

Brașovul, locul 4 la salariați, locul 8 la salarii

Brașovul, locul 4 la salariați, locul 8 la salarii

Potrivit datelor oferite de Direcția Județeană de Statistică (DJS), la sfârșitul lunii aprilie, efectivul salariaților din județul Brașov era de 202.525 de persoane, cu 378 de persoane în plus față de luna precedentă și cu 3.485 de persoane mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Din acest punct de vedere, județul Brașov s-a menținut pe al patrulea loc din țară, după municipiul București și județele Cluj și Timiș, și pe locul 1 la nivelul Regiunii Centru. Din numărul total de salariați, peste 120.000 sunt angajați în servicii, peste 77.000 în industrie și construcții și doar puțin peste 4.000 în domenii precum agricultură, silvicultură și pescuit.

Pe de altă parte, cu un câștig salarial mediu net pe total economie de 4.832 de lei, județul Brașov se clasează pe locul 8 în clasamentul național, fiind depășit de București (6.713 lei), Timiș (5.989 lei), Cluj (5.943 lei), Sibiu (5.683 lei), Ilfov (5.328 lei), Argeș (5018 lei) și Iași (4.877 lei).

Câștigul salarial mediu nominal brut a fost în aprilie la nivelul județului Brașov de 7.960 de lei, mai mic cu 127 de lei comparativ cu luna precedentă și mai mare cu 1.313 lei față de luna corespunzătoare din anul precedent. Cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în industrie și construcții (8.253 de lei).

Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 4.832 de lei, mai mic cu 66 de lei față de luna precedentă și mai mare cu 729 de lei comparativ cu luna corespunzătoare a anului anterior. În industrie și construcții, acesta a ajuns până la 5.069 de lei. Valori sub media județului s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit (4.721 lei) și respectiv, în comerț și servicii (4.678 lei).

La nivelul Regiunii Centru, județul Sibiu a ieșit fruntaș la creșterea câștigului salarial net, cu 21,5%, urmat de Brașov (17,8%), Alba (16,4%), Covasna (11,8%), Harghita (6,7%) și Mureș (6,4%).

La nivel național, câștigul salarial mediu nominal brut în aprilie a fost de 8.532 de lei, iar cel net, de 5.185 de lei, Brașovul fiind sub media națională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button