Economic

Black Friday 2022 în căutările pe Google

Black Friday 2022 în căutările pe Google

Cu șase săptămâni înainte de Black Friday începe să crească numărul de căutări pe acest subiect. Maximul este atins în cele 4-5 zile dinaintea zilei pe care o alege eMAG pentru a fi Black Friday în fiecare an.

Căutările pe Google pentru Black Friday 2022 au început să crească din primele zile ale lui octombrie. Au crescut mai mult pe 21 octombrie (când a început Black Friday la Flanco) și pe 27 (când a început campania la Altex). Pe 21 octombrie printre cei mai căutați termeni pe Google a fost Flanco, iar pe 27 octombrie au fost mai mult de 100.000 de căutări pentru Altex, așa cum a analizat HotNews.

În ultima săptămână, datele Google Trends arată mai multe „vârfuri” când a crescut numărul de căutări după termenul Black Friday: 26, 27 și 30 octombrie.

Produsele din top

La un eveniment de presă organizat de Google, reprezentanți de la câteva companii au vorbit despre unele tendințe. Spre exemplu, printre produsele la mai mare căutare vor fi aparatele de încălzit locuința, mașinile de uscat rufe și mașinile de spălat vase. Evident că smartphone-urile și televizoarele se vor vinde în cele mai mari volume. 

Cum totul s-a scumpit, rămâne de văzut dacă oamenii vor cheltui în medie mai puțin. Cert este că persistă ideea generală legată de prețurile de Black Friday care cresc înainte, pentru a avea apoi de unde să scadă.

Spre deosebire de anii trecuți, eMAG nu a mai dat un comunicat oficial cu aproximativ o lună înainte în care anunța data la care va organiza Black Friday. Informația s-a aflat încă de la început de septembrie de pe anumite grupuri de Facebook și a fost confirmată ulterior de eMAG.

Primul Black Friday, în 2011, a fost foarte mic ca amploare și s-a ținut pe 25 noiembrie. În 2016 a fost pe 18 noiembrie, iar în 2022 este cel mai devreme: pe data de 11.

Cele mai populare căutări pe Google legate de Black Friday sunt: telefoane black friday; televizoare black friday; black friday haine; cand este black friday; reduceri black friday; oferte black friday; la ce ora incepe black friday

Google publică în fiecare lună decembrie, la secțiunea „Trend”, cele mai populare căutări din câteva zeci de țări. Ei bine, Black Friday a apărut constant din 2013 în topul celor mai căutați termeni.

Black Friday 2022 în căutările pe Google


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] retailer Fashion Days lansează campania de Black Friday din acest an cu reduceri de până la 80% la zeci de produse. Acesta va da startul campaniei Black […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare