Economic

ANAT apreciază înființarea Ministerului Turismului: „Ne așteptăm ca industria să ajungă la 6% din PIB”

 

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat, astăzi, într-un comunicat de presă, că apreciază înființarea Ministerului Turismului și se așteaptă ca industria de profil să ajungă la 6% din PIB, nivel estimat de Organizația Mondială a Turismului (OMT).

„Așteptările patronatului de la noul minister sunt mari, pe măsura nevoii existenței sale: ne dorim un buget multianual consistent pentru promovarea destinației România în străinătate, printr-o politică de promovare coerentă. Solicităm implicarea statului pentru creșterea activității de incoming prin diverse măsuri de stimulare pentru agențiile care aduc turiști străini în țară, cu efecte directe asupra economiei naționale”, a declarat Alin Burcea, președintele ANAT.

Totodată, asociația dorește aplicarea Legii voucherelor de vacanță și în sectorul public, reducerea TVA la 9% și pentru agențiile de turism, programe de dezvoltare în zonele montane, precum și extinderea sezonului pe litoral.

Funcția de ministru al Turismului este deținută de Mircea-Titus Dobre. Noul Guvern, condus de Sorin Grindeanu, are în componență 26 de ministere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare