Economic

AFIR acordă sprijin financiar prin PNDR 2020 pentru investiții în apicultură

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pentru investiții în apicultură, informează instituția.

De la demararea programului, AFIR a încheiat peste 2.100 de contracte de finanțare în valoare de 47,86 milioane de euro. Până acum, beneficiarii proiectelor din apicultură au primit 35,5 milioane de euro.

„Deși există un program tematic pentru acest sector, respectiv Programul Național Apicol, cei interesați pot obține finanțare și prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru a dezvolta investiții în domeniul apiculturii. Aceștia au la dispoziție mai multe linii de finanțare pentru a-și dezvolta proiectele apicole, dintre care două submăsuri sunt cu sprijin 100% nerambursabil, mai precis submăsura dedicată instalării tinerilor fermieri, submăsura 6.1 și cea pentru dezvoltarea fermelor mici, submăsura 6.3”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Cele mai multe investiții apicole au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3 („Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”), pentru care AFIR a semnat 1.502 decizii de finanțare în valoare de 22,5 milioane de euro. De asemenea, prin submăsura 6.1 („Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”) s-au încheiat 600 de contracte de finanțare în valoare de peste 24 de milioane de euro.

Restul proiectelor au fost contractate prin intermediul submăsurilor 4.1 („Investiții în exploatații agricole”) și 4.2 („Sprijin pentru investiții în prelucrarea, comercializarea și/sau dezvoltarea de produse agricole”) cu o valoare cumulată de aproximativ 1,3 milioane de euro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare