827 mil. lei refuzate la plată

Băncile au refuzat în august plăți cu instrumente de debit în valoare de 827 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BNR. Statisticile băncii centrale arată că numărul acestora s-a redus, astfel că valoarea medie a unei plăți respinse a crescut la 30.000 de lei. Firmele continuă să aibă probleme de lichidități, în condițiile în care valoarea totală a plăților cu bilete la ordine, cecuri și cambii refuzate rămâne foarte mare, mai relevă datele BNR. Băncile refuză astfel de plăți dacă în contul companiei nu există suficiente lichidități. Un motiv suplimentar poate fi și numărul ridicat al litigiilor în instanță, unde se poate decide blocarea conturilor. Astfel, în august 2010, valoarea sumelor refuzate la plată cu instrumente de debit a fost de aproape 827 de milioane de lei, cu 12% mai puțin decât în luna precedentă. (A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




