Eco

Unde vor BRAȘOVENII senzori de măsurare a calității aerului?!

 

După ce Primăria Brașov a demarat o consultare a cetățenilor pentru a identifica zonele în care ar trebui montați primii 12 senzori din sistemul de măsurare și monitorizare a parametrilor de calitate a aerului pentru spațiile publice din Municipiul Brașov, brașovenii au propus următoarele puncte: Centrul Istoric (b-dul Eroilor, Piața Sfatului sau Poarta Șchei), intersecția de la Făget (b-dul Gării – str. 13 Decembrie – str. Aurel Vlaicu), intersecția de la McDonald’s (Calea București – str. Poienelor – b-dul Saturn), cartierul Avantgarden, cartierul Tractorul – zona nouă, dar și strada Carierei la intersecție cu Bazaltului, sau pe strada Traian, în zona Spitalului Județean etc..

În total, cetățenii au propus 30 de zone pe care le consideră cu probleme din acest punct de vedere. Sunt zone cu circulație intensă, dar și zone unde au existat sesizări legate de alte tipuri de poluare, legate de activitatea unor agenți economici sau dezvoltatori imobiliari, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov.

Zilele următoare, lista propusă de cetățeni va fi confruntată cu cea întocmită de specialiștii în domeniul mediului, iar de săptămâna viitoare va începe montarea acestor echipamente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare