Eco

FIN-ECO a participat la o nouă acțiune de ecologizare organizată de Primăria Municipiului Săcele, în zona Gârcin

 

Operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov, FIN-ECO S.A., a participat vineri, 23 iulie, la o nouă acțiune de ecologizare organizată de Primăria Municipiului Săcele, în zona Gârcin. Intervenția a fost realizată cu sprijinul Gărzii de Mediu Brașov și al operatorului de salubritate din Săcele, CIBIN SRL.

„Ne dorim să încurajăm comunitățile locale să acționeze responsabil față de mediu. Felicităm administrația locală pentru inițiativă și sperăm ca aceste acțiuni să atragă un număr cât mai mare de voluntari. Cred că se fac pași importanți spre creșterea conștientizării pe teme de mediu și avem ocazia să ne învățăm copiii o lecție importantă despre cum avem grijă de viitor”, a declarat Marcela Predescu, administratorul FIN-ECO S.A.. 

Prezent la acțiune, primarul Municipiului Săcele a precizat că intenționează să organizeze mai multe sesiuni de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri.

„Ne bucură dorința și motivarea celor care se implică în proiecte de protecție a mediului, în speță împotriva depozitării deșeurilor în mod iresponsabil. Acțiunile de ecologizare din Săcele sunt tot mai frecvente și raportăm săptămânal, la Garda de Mediu, rezultatele realizate prin aceste mobilizări. A devenit ceva uzual să organizăm, alături de operatorii de salubritate, acțiuni prin care să înlăturăm deșeurile depozitate ilegal. Credem că rezultatele se văd atât în zonele în care acționăm, cât și prin schimbarea de mentalitate a localnicilor, care acționează mai responsabil față de mediu – fie prin păstrarea curățeniei, fie prin îndepărtarea deșeurilor depozitate în mod necorespunzător”, a declarat Virgil Popa, primarul Municipiului Săcele. 

De asemenea, reprezentanții Gărzii de Mediu Brașov, instituțiecare se implică activ în identificarea și semnalarea zonelor afectate de depozitarea haotică a deșeurilor, au salutat acest tip acțiuni, menite nu doar să amelioreze calitatea factorilor de mediu, ci și să conștientizeze membrii comunităților cu privire la condițiile de mediu.

„Aceste acțiuni vor beneficia de sprijinul Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, indiferent de zona în care se desfășoară. Apreciem Unitățile Administrativ-Teritoriale care fac eforturi de aliniere la legislația de mediu și felicităm agenții economici care se alătură acestui efort. Este un drum greu, dar, prin perseverență și profesionalism, am convingerea că se vor obține rezultate bune”, a declarat Mircea Paraschiv, comisar șef Garda de Mediu Brașov.

Deșeurile colectate în cadrul acțiunii de vineri au fost transportate de operatorul local de salubritate, CIBIN SRL. la depozitul ecologic FIN ECO S.A.

„Ne bucurăm mult să dăm tonul unor astfel de acțiuni și ne păstrăm angajamentul față de comunitate. Nu ne vom opri aici și vom depune eforturi pentru îmbunătățirea stării zonelor în care locuim”, a declarat Anca Baciu, administratorul CIBIN SRL.

FIN-ECO S.A. este operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov și își desfășoară activitatea în conformitate cu toate prevederile legale în domeniu, folosind bune practici de gestionare a deșeurilor, având ca obiectiv minimizarea emisiilor de mirosuri și a tuturor emisiilor ce ar putea afecta mediul și ar putea produce disconfort pentru cetățeni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button