Delicte

[ViDEO] Peste o tonă de cocaină introdusă în România pe cale maritimă a fost indisponibilizată de DIICOT

 

Peste o tonă de cocaină, cu o valoare de piață de aproximativ 300 de milioane euro, a fost indisponibilizată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în cadrul unei anchete efectuate alături de poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Tulcea, Constanţa şi Bucureşti.

Totul a început de la un pachet pierdut dintr-o dubă.

„În seara zilei de 20.03.2019, pe raza unei localități din județul Tulcea, dintr-un autovehicul tip dubiță, înmatriculat în București, a fost pierdut cu ocazia încărcării, un pachet ambalat, conținând 1 kg de cocaină. Ulterior au fost efectuate investigații specifice cu privire la traseul mărfii și participanții la săvârșirea infracțiunii de către procurorii DIICOT și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO”, au explicat procurorii.

La două zile după găsirea pachetului, altele au fost găsite pe malul Mării Negre, în zona localităţii Sfântu Gheorghe, din judeţul Tulcea. Acolo a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal și în barcă se aflau mai multe pachete, învelite în baloane de cauciuc, similare ca logo, mod de ambalare și conținut cu primul, pierdut din dubă.

Ambarcațiunea, înmatriculată în România, prezenta un orificiu dreptunghiular în zona chilei și se afla într-o zonă de plajă, situată la aproximativ 2 kilometri distanţă de gura de vărsare a Brațului Sfântu Gheorghe în apa mării.

Continuând cercetările, anchetatorii au identificat şi confiscat 1.040 de kilograme de cocaină, de puritate 90%, cu valoarea de aproximativ 300 de milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor DIICOT, pe piața drogurilor, la momentul vânzării către consumatori, această cantitate urma să fie triplată, prin combinarea cu diferite substanțe specifice.

Ancheta a scos la iveală că drogurile ar fi intrat în România pe cale maritimă, urmând să fie scoase din ţară pe cale rutieră.

În cauză au fost reţinuţi doi cetăţeni sârbi. Unul dintre ei a fost depistat la punctul de trecere a frontierei cu Serbia de la Porțile de Fier 2, într-un autovehicul înmatriculat în Serbia, în calitate de pasager.

„În prezent desfășurăm activități de urmărire penală, inclusiv în cooperare cu autoritățile judiciare din Serbia, pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în traficul internațional de droguri ce formează obiectul acestui dosar. Acțiunea a beneficiat de sprijinul IGPF, al scafandrilor Gărzii de Coastă, Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Tulcea și Constanta”, au precizat procurorii DIICOT.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare