Delicte

[ViDEO] BRAȘOV. ANCHETĂ după zeci de infracțiuni comise împotriva unor persoane care aveau pe internet anunțuri de vânzare bunuri (VIDEO)

 

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii a 31 de infracțiuni de fals informatic, 18 infracțiuni de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și 13 tentative la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că mai multe persoane, utilizând cartele telefonice prepay, ar fi contactat, prin intermediul unei rețele de socializare, diferite persoane care ar fi postat pe un site de profil anunțuri privind vânzarea unor produse.

Sub pretextul că ar dori achiziționarea acelor bunuri, inculpații le-ar fi comunicat vânzătorilor faptul că vor achita online contravaloarea produselor, sens în care ar fi trimis link-uri către o pagină web, care reprezenta, în fapt, o copie fidelă a unui site de comercializare online și le-ar fi solicitat acestora introducerea datelor aferente unui card bancar unde să trimită banii. În realitate, această copie a site-ului era folosită pentru a obține datele de identificare ale cardurilor bancare ale vânzătorilor, pe care le foloseau apoi la tranzacții neautorizate la diferiți comercianți online sau în aplicații de transfer bani.

Percheziții făcute în București, la locuințele suspecților

Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, împreună cu polițiști de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate -I.G.P.R., Direcția Generală a Poliției Municipiului București – Secția 6 Poliție și Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat patru percheziții domiciliare în București, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor cercetate. Anchetatorii au ridicat mai multe dispozitive electronice, 15.000 de cartele prepay, sigilate și utilizate, precum și alte mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor.

Recomandările Poliției

-Verifică înainte să cumperi recenziile site-ului/produsului.

-Folosește cardul de credit. Ai mai multe șanse de a-ți recupera banii.

-Plătește folosind servicii de plăți sigure. Dacă ți se solicită plata prin transfer bancar, mai gândește-te!
 Plătește doar când ai o conexiune sigură la internet. Evită folosirea hot-spot-urilor publice de wi-fi.

-Folosește un dispozitiv sigur când plătești. Fă-ți la timp actualizările de sistem și securitate.

-Atenție la „reclame”, „oferte miraculoase”, „afaceri-bombă” ! Prea frumos ca să fie adevărat!

-O fereastră pop-up îți spune că ai câștigat un premiu fabulos? Mai gândește-te!

-Dacă produsul comandat nu sosește la timp, contactează imediat vânzătorul. Dacă nu răspunde, contactează banca.

-Verifică politica de returnare a produsului de la diverşi operatori economici şi condiţiile exacte în care este posibil acest lucru pentru eventualitatea în care nu ești mulţumit.

-Nu oferi datele complete despre card, codurile de validare ale tranzacțiilor (CVV)!

Sesizați Poliția la orice încercare de fraudă, chiar dacă nu ați devenit victima acesteia!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare