Delicte

ULTIMA ORĂ. Percheziţii în România şi Elveţia, la persoane suspectate de proxenetism şi trafic de persoane

 

Polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Piteşti şi Maramureş, sub coordonarea procurorilor DIICOT, efectuează percheziții domiciliare, în această dimineaţă, la persoane bănuite că ar fi obținut peste 2 milioane de euro, prin trafic de persoane și proxenetism.

Dintre percheziţii, 11 au loc pe raza județelor Argeș și Maramureș, iar 2 sunt efectuate în Elveţia, la locuințele a 9 persoane.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2019, membrii grupării ar fi constrâns unsprezece tinere să practice prostituția pe teritoriul Elveţiei și Italiei, cu scopul de a obține foloase materiale. Membrii grupării ar fi folosit pentru atragerea victimelor metoda «loverboy», după care ar fi transportat victimele în afara ţării, unde, prin acte de violenţă fizică şi psihică, le-ar fi constrâns la practicarea prostituţiei şi a unor infracţiuni de furt în dauna consumatorilor de servicii sexuale”, se menţionează într-un comunicat remis de Poliţia Română.

Urmează ca 23 de persoane să fie conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, pentru audieri. În activități sunt angrenați și jandarmi.

Pentru documentarea activității infracționale a membrilor grupului infracțional organizat, au fost organziate la sediul Europol și Eurojust din Haga, în Elveția-Lausanne, dar și în România, întâlniri de coordonare, împreună cu autoritățile judiciare din Lausanne-Elveția, în urma cărora a fost încheiat un Acord de Echipă Comună de Anchetă.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare