Delicte

Șoferi prinși drogați pe șoselele din Brașov

Șoferi prinși drogați pe șoselele din Brașov.

La data de 31 august a.c., în cadrul unei acțiuni pe care polițiștii din Brașov – Biroul Rutier au organizat-o în scopul identificării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise, a fost oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani din municipiul Săcele.

În cadrul controlului efectuat, șoferul a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, dar și a substanțelor interzise, iar rezultat a ieșit pozitiv pentru substanța cannabis. 

Față de cele stabilite, în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Șoferi prinși drogați pe șoselele din Brașov

În aceeași zi, în jurul orei 2.00 dimineața, polițiștii au oprit în trafic un autovehicul al cărui conducător a manifestat în timpul controlului o stare de agitație necontrolată.

În urma efectuării testului în vederea depistării consumului de substanțe interzise, conducătorului auto, de 20 de ani, din municipiul Brașov, i s-a stabilit că se află sub influența substanței amphetamină. Astfel, a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice.  

Dosarele ăntocmite sunt instrumentate sub coordonarea procurorilor desemnați, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare