Delicte

Percheziţii în România, într-un dosar privind plasarea de prostituate în Marea Britanie

  • perchezitii ialomita 2_265015.jpeg
  • perchezitii ialomita_265017.jpeg
 

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Ialomiţa şi Bucureşti, sub coordonarea, procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, au efectuat cinci percheziții domiciliare, ieri, pe raza judeţului Ialomita, într-o cauză vizând destructurarea unui grup care ar fi săvârşit infracţiuni de proxenetism și spălare a banilor. Ancheta este efectuată în cooperare cu autorităţile din Londra, deoarece ilegalităţile ar fi fost comise pe teritoriul Marii Britanii.

Suspecţii ar fi determinat cel puţin 22 de femei să se prostitueze în Marea Britanie, iar foloasele materiale erau aduse în ţară. „Cea mai mare parte a membrilor grupului au fost descoperiţi pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, conduita procesuală urmând a fi decisă în concordanţă cu legislaţia naţională a statului partener”, se arată într-un comunicat remis astăzi de DIICOT.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat bijuterii, precum și sume de bani în lei și valută (aproximativ 46.000 de lei). Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a trei case și a unui apartament, a trei autoturisme, conturi bancare și părți sociale.

De asemenea, şase persoane au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Ialomiţa.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale. La percheziţii au participat şi jandarmi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare