Delicte

Omul de afaceri Gabriel Popoviciu a fost condamnat la închisoare! Vezi cât a primit!

 

Azi, Curtea de Apel Bucureşti a decis să îl condamne pe omul de afaceri Gabriel Popoviciu la închisoare, în Dosarul Băneasa – privind tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti. Acesta a primit nouă ani de închisoare, hotărârea nefiind definitivă. În acelaşi dosar, Ioan Niculae Alecu, rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMV) la data comiterii faptelor, a fost condamnat la şase ani de închisoare, conform Mediafax. Printre alții, a mai fost condamnat în acest dosar şi fostul şef al serviciului secret al MAI Cornel Şerban. Acesta a primit o pedeasă de doi ani şi şase luni de închisoare.

 Judecătorii au decis să nu se pronunţe în privinţa recuperării prejudiciului de peste 620 de milioane de lei. În schimb, se „confiscă în folosul statului una sticlă, cu whisky JB ROSE de 3 litri, ambalată, o sticlă de plastic de 2 litri cu pălincă, un calendar pe anul 2009 inscripţionat Energy Holding, o agenda pe anul 2009, un pix, un calendar de birou, o brichetă de culoare albastră, toate inscripţionate Energy Holding si un tricou de culoare verde inscripţionat Power Comes White Respondability”, au decis judecătorii de  la Curtea de Apel București.

Gabriel Popoviciu a fost denunțat la DNA de Gigi Becali, în 2006.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare