Delicte

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, a început să dea explicaţii despre cartea lui Becali!

 

Comisia de Etică a Universității Lucian Blaga din Sibiu a amânat azi luarea unei decizii în privința profesorilor care s-au implicat în scrierea unor lucrării științifice de către deţinuţi. Motivul: nu au putut fi audiați toți cei implicați. Printre cadrelor didactice implicate în aceste cazuri se află şi prof. univ. dr. Laurențiu Streza, Mitropolit al Ardealului. Amintim că Laurenţiu Streza a coordonat una din cărţile scrise de George Becali în puşcărie. Azi trebuia să fie analizată cartea în cauză.

„Iubirea milostivă și tămăduitoare“ şi banii donaţi de Becali

În urmă cu o săptămână, ÎPS Laurențiu Streza, a afirmat că va lămuri relația cu George Becali, autorul cărții „Iubirea milostivă și tămăduitoare“- lucrare scrisă de acesta din urmă după gratii. Mitropolitul Ardealului este cel care a asigurat în perioada 6 – 13 ianuarie 2015 activitatea de coordonator științific în procesul de redactare a cărții.

„Există foarte multe cărți la care le-am dat binecuvântarea. Trebuie să verific dacă în acest caz am dat binecuvântarea sau am îndrumat“, a spus ÎPS Laurențiu Streza, conform Agerpres. Condamnat la trei ani și șase luni pentru dare de mită, publicarea cărții a cărei valoare științifică este garantată de ÎPS Streza a redus pedeapsa lui Becali cu 30 de zile. Nu întâmplător, Becali a primit, la Sibiu, distincția „Crucea Șaguniană“ din partea Mitropolitului Ardealului, ca semn al recunoștinței pentru donațiile sale către lăcașurile de cult.

„Muntele Athos, patria ortodoxiei“, carte scrisă tot de Becali, după gratii, a primit recomandări de la IPS Teodosie, arhiepiscopul Constanţei şi Tomisului. Becali a mai scris „Steaua şi Becali“, „Becali şi politica. Începuturile“, „Becali Parlamentul Europei şi Parlamentul României“, conform Mediafax.

Mitropolitul Ardealului nu s-a prezentat azi la Comisia de Etică.

Profesorii din Sibiu care au coordonat lucrările deţinuţilor

„În cadrul ședinței din 26 ianuarie, în fața comisiei s-au prezentat conf. univ. dr. ing. Mirela Stanciu de la Facultatea de Știinte Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului și prof. univ. dr. ing. Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă, în timp ce prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu, din cadrul Facultății de Inginerie și prof. univ. dr. Laurențiu Streza, Mitropolit al Ardealului, și-au formulat și transmis în scris punctele de vedere.

Singurul cadru universitar care nu a fost prezent a fost conf. univ. Doru Poiană de la Facultatea de Drept, care a formulat o cerere de amânare, neputând fi prezent întrucât este apărător într-un dosar aflat pe rol…“, arată Comisia de Etică a Universităţii din Sibiu, în comunicat. După ce vor fi audiați toți cei implicați în acest caz, Comisia de Etică va lua o hotărâre.

150 de deţinuţi „scriitori“

Potrivit documentelor oficiale, peste 150 de deţinuţi au scris cărţi în 2015. Pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare, deţinutului i se reduce pedeapsa cu 30 de zile. Pentru a ajunge la această reducere, deţinutul trebuie să prezinte o recomandare din partea unui profesor universitar sau a unui conferenţiar „care atestă imporţanta temei alese pentru domeniul şţiintific respective“. În perioada 2007-2010 a existat câte o lucrare pe an, în 2014 au fost 90 de lucrări, iar în 2015 au fost 340 de lucrări scrise de deţinuţi.

Printre deţinuţii care au scris cărţi după gratii se află şi câteva nume de foști demnitari închişi pentru corupție. Doar câteva exemple, în afară de Becali: Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Marius Petcu şi Relu Fenechiu.

Anchetă DNA şi propunere de schimbare a legii

DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a solicitat, în urmă cu două săptămâni, Consiliului Național al Rectorilor să întreprindă demersuri pentru apărarea integrității academice, în contextul documentului făcut public de Ministerul Justiției, potrivit căruia o serie de profesori universitari și conferențiari au semnat recomandări pentru persoanele aflate în regim de detenție.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat, la începutul anului, că va propune emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea articolului din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice beneficiază de o reducere a pedepsei.

Sursa foto: turnulsfatului.ro

Citiţi şi:

BRAŞOV. „Profesorii avizează tema, nu coordonează lucrările deţinuţilor!”

BRAŞOV. Profesorii care au girat lucrările deţinuţilor trebuie să dea note explicative


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare