Delicte

Menajeră reținută pentru furt în formă continuată, în județul Brașov

O femeie, menajeră, a fost reținută pentru furt în formă continuată, în județul Brașov. Agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în caz. Suspecta a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore.

„Astfel, la data de 6 aprilie 2023, polițiștii au fost sesizați de către proprietarul unei locuințe, din comuna Hârseni, județul Brașov, care semnala faptul că îi lipsește o sumă importantă de bani din casetele de valori existente în imobil. Cercetările, pe care polițiștii le-au efectuat, au stabilit faptul că banii ar fi fost sustrași în mai multe rânduri, într-un interval de aproximativ 1 an, de către menajera angajată de persoană vătămată, iar prejudicial cauzat ar fi de aproximativ 20.000 de euro”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus ieri reținerea persoanei bănuite, în vârstă de 39 de ani, din aceeași localitate. Ea a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare preventive al IPJ Brașov, urmând să fie prezentată judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere corespunzătoare.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare