Delicte

Județul BRAȘOV. Șofer băut și fără permis, urmărit în trafic de polițiști

 

Polițiștii din Codlea, județul Brașov, au fost nevoiți să pornească în urmărirea unui șofer, ieri după-amiază, întrucât acesta a ignorat semnalele lor de oprire.

„Conducătorul auto nu a respectat indicațiile polițiștilor, continuându-și deplasarea pe str. Bârsei, ocazie cu care cadrele de poliție au procedat la urmărirea autovehiculului, cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei în funcțiune. La scurt timp, conducătorul auto a fost depistat și identificat ca fiind un tânăr, în vârstă de 24 ani din mun. Codlea, jud. Brașov”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere, că se afla în stare avansată de ebrietate (1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat) și că plăcuțele cu numărul de înmatriculare provizoriu ale autoturismului erau expirate.

Dat fiind faptul că tânărul era băut, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare