Delicte

Județul BRAȘOV. Bărbat de 71 de ani, cercetat pentru șofat cu permis fals

 

Polițiști făgărășeni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, după un control rutier efectuat ieri dimineață.

„În fapt, la data de 14 martie 2021, în jurul orei 06.45, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 71 ani, care conducea un autoturism pe str. Nicolae Bălcescu din municipiul Făgăraș, județul Brașov. La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele personale și ale autovehiculului condus, bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de către autoritățile din Slovacia, asupra căruia există suspiciunea că este fals.
De asemenea, la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, care să îi confere dreptul de a conduce vehicule pe teritoriul României”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

FOTO – Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare