Delicte

Furturi de zeci de mii de lei din imobile în construcție sau renovare în Brașov. Flagrant în Sânpetru (video)

Furturi de zeci de mii de lei din imobile în construcție sau renovare în Brașov…

Polițiștii brașoveni au reușit prinderea în flagrant delict a unor bărbați bănuiți de săvârșirea mai multor furturi, din județul Brașov.

La sfârșitul lunii ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil, aflat în construcție, de unde ar fi fost sustrase mai multe bunuri în valoare de aproximativ 15.000 de euro.

Verificările pe care polițiștii le-au efectuat, imediat după primirea sesizării, au dus la identificarea persoanelor bănuite, iar la data de 16 februarie, s-a reușit prinderea a trei suspecți, imediat ce aceștia au sustras motorină din rezervorul unui autocamion parcat pe o stradă din Sânpetru, precum și alte bunuri de pe un șantier.


„După surprinderea în flagrant delict a persoanelor, polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din municipiul Săcele, unde locuiesc cei bănuiți. De aici au fost ridicate mai multe bunuri de interes, dar și bunuri căutate pentru a fi recuperate.
De asemenea, polițiștii au mai stabilit că aceleași persoane, folosindu-se de un vehicul, s-ar fi deplasat la o clădire aflată în renovare, din municipiul Brașov, de unde ar fi sustras, de asemenea, bunuri în valoare de aproximativ 40.000 de lei
“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Cei trei bărbați bănuiți, cu vârstele între 30 și 37 de ani, au fost conduși la sediul unității de poliție, unde, în baza materialului probator, s-a dispus inițial față de aceștia reținerea și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore. De asemenea, polițiștii au dispus și imobilizarea vehiculului cu care persoanele depistate ar fi transportat bunurile sustrase. După reținere, suspecții au fost arestați preventiv pentru „furt calificat”.

Activitățile de cercetare și prindere au fost desfășurate împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor 3, 4 și 5 Poliție Brașov, Biroului de Investigații Criminale Brașov, Secției de Poliție Rurală Feldioara, Poliției Municipiului Săcele, Poliției Stațiunii Poiana Brașov, Serviciului Criminalistic al I.P.J. Brașov, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Burebista Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Alina
2 luni în urmă

Iar infractori, iar din renumitul Săcele! Un oraș eșuat. Tiganizarea cartierelor sacelene ( Electroprecizia deocamdată) , o dramă pentru viața sacelenilor. Cei care contestati acest lucru, mutați-va in acest cartier, numai atunci aveti dreptul sa vorbiti.

Willy
Răspunde la  Alina
2 luni în urmă

Eu nu cred ceeea ce spuneti. Eu cred ce citesc pe siteul Primariei Sacele: “MUNICIPIUL SĂCELE – ATESTAT CA STAȚIUNE TURISTICĂ DE INTERES LOCAL” Deci Sacele e statiune turistica, inseamna ca a colo e curat, frumos, civilizat sa poata merge… Citeşte mai mult »

Alina
Răspunde la  Willy
2 luni în urmă

Aveți dreptate. Aspectul relatat de dv. spune totul despre ce înseamnă Săcele azi!

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare