Delicte

Funcționar public condamnat definitiv pentru luare de mită

Funcționar public condamnat definitiv pentru luare de mită…
Inculpata, la data faptelor inspector superior în cadrul Biroului Registru Contribuabili, Declarații Fiscale Persoane Fizice al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, a primit 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale). Pedeapsa a fost dată inițial de Tribunalul Sibiu, apoi a fost menținută de Curtea de Apel Alba-Iulia.

„De asemenea, instanța a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 1.350 de lei reprezentând contravaloarea foloaselor necuvenite pretinse cu titlu de mită, precum și interzicerea exercitării unor drepturi”, a informat Direcția Generală Anticorupție (DGA).


„Reamintim că, în perioada mai-iunie 2022, funcționarul public în cauză a pretins și primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 720 de lei, condiţionând în prealabil îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu privind punerea la dispoziția contribuabililor a formularelor ce se impuneau a fi completate de aceștia, dar și acordarea de îndrumări în scopul completării declarațiilor de venituri şi înregistrarea acestor declarații, activităţi pentru îndeplinirea cărora nu sunt stabilite taxe suplimentare. În cauză, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu au fost sesizaţi de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de corupție”, se detaliază în comunicatul remis astăzi.

Cercetările au fost efectuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi I.G.P.R. – Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare