Delicte

Fost șef al Direcției de Pază Brașov, condamnat pentru abuz în serviciu, are de achitat daune de peste 5 milioane lei / Sentința…

Chiran Ion a fost condamnat de Tribunalul Brașov la 4 ani de închisoare, pentru abuz în serviciu, infracțiune pe care ar fi comis-o în calitate de director al Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov. De asemenea, ar avea de achitat daune de peste 5 milioane de lei. Sentința nu este definitivă.


Instanța „aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o perioadă de 4 ani a exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat ori administrator al unei societăţi comerciale), pedeapsă a cărei executare începe conform art. 68 lit. c Cod Penal după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate“, potrivit Tribunalului Brașov.


Judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de Direcţia de Pază şi Ordine Braşov şi, în consecinţă, obligă inculpatul Chiran Ion la plata către partea civilă a sumei de 5.026.617,33 lei reprezentând daune materiale.


Dispune menţinerea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţele procurorului din data de 02.04.2018 şi din data de 30.03.2018 (astfel cum a fost modificată prin Încheierea nr. 46/UP/11.05.2018 a Tribunalului Braşov).  Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Datele din rechizitoriu

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2014, inculpatul Chiran Ion și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de director al Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov și ordonator de credite, printre altele:
– ar fi pus la dispoziția unei societăți comerciale (pe care ar fi administrat-o împreună cu o rudă a sa și care avea ca obiect prestarea unor servicii de protecție și pază), în baza unui contract de comodat, un imobil și un număr de peste 100 angajați (foști agenți de pază disponibilizați de la D.P.O. Brașov),
– ar fi încheiat cu aceeași societate mai multe contracte de asociere în participațiune care aveau ca obiect derularea în bune condiții a contractelor de prestări servicii de pază la anumiți beneficiari ai Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov, fără inițierea și desfășurarea unei proceduri de licitație deschisă,
– ar fi dispus introducerea unor clauze contractuale în așa fel încât împărțirea rezultatelor financiare să se realizeze aproape exclusiv în beneficiul societății respective (inițial 97% ulterior 99% din veniturile realizate de asociere),
– ar fi decis nejustificat plata către aceeași firmă a unor sume de bani în condițiile în care serviciile de pază au fost executate în mare parte de agenți din cadrul Direcției pe care o conducea.
De asemenea, inculpatul Chiran Ion, acționând cu știință tot pentru favorizarea propriilor interese, și-ar fi majorat salariul de bază cu încălcarea prevederilor legale, prin încheierea a patru acte adiționale la contractul individual de muncă.
Prin aceste demersuri, bugetul Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov a fost prejudiciat cu suma totală de 5.026.617 lei, concomitent cu asigurarea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea administrată de inculpatul Chiran Ion.

VEZI ȘI: BRAȘOV. Direcția de Pază și Ordine, păgubită cu peste 5 milioane de lei, de propriul șef?! Trimitere în judecată


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare