Delicte

Familie prinsă la furat într-un supermarket din Brașov. Agentul de pază, lovit de…

Un agent de pază a fost lovit de o persoană prinsă la furat, alături de familie, într-un supermarket din Brașov. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în caz. Ei l-au reținut pe suspectul de lovire. El este acuzat de tâlhărie


„La data de 13 aprilie 2023, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unui supermarket, din municipiul Brașov, care semnalau faptul că trei persoane au fost surprinse după ce au sustras mai multe produse din magazin. Apoi, pentru a se sustrage controlului, o persoană a lovit agentul de pază și toți cei implicați au fugit.


Cercetările, pe care polițiștii le-au efectuat, au stabilit că trei persoane, din aceeași familie, au luat mai multe produse de pe raftul magazinului, iar la casa de marcat, de tip self-pay, în baza unei înțelegeri între aceștia, au scanat doar o parte dintre produse achiziționate.
La ieșirea din magazin, persoanele, soț, soție și copil, au fost interceptați de agentul de securitate, moment în care bărbatul l-a lovit pe agentul magazinului și au fugit”,
au informat reprezentanții IPJ Brașov.


Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie. De asemenea, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, de 37 de ani, domiciliat în județul Brașov.


Suspectul se află în în Centrul de Reținere și Arestare preventivă al IPJ Brașov. Se fac cercetări sub coordonarea unui procuror de caz.

Vezi și: V-ați făcut cumpărăturile de Paște? Programul Carrefour, Lidl, Kaufland și Auchan


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
11 luni în urmă

[…] Familie prinsă la furat într-un supermarket din Brașov. Agentul de pază, lovit de… […]

Vladimir
11 luni în urmă

Trăiască rromania! Praf și pulbere s-a ales de țara asta! Viitorul ei este compromis! Fugiti unde vedeti cu privirea, dacă vreți să trăiți civilizat! O dictatura crâncenă mai poate salva jegul asta țară!

11 luni în urmă

[…] Familie prinsă la furat într-un supermarket din Brașov. Agentul de pază, lovit de… […]

Back to top button