Delicte

Droguri de mare risc, găsite în bagajul unui bărbat, pe aeroport (foto)

Droguri găsite în bagajul unui bărbat, pe aeroportul Henri Coandă… Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului. El este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare  risc și trafic de droguri de mare risc.


„Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă împreună cu lucrători ai Biroului Vamal de Frontieră Călători Otopeni au depistat cantitatea de aproximativ 200 de grame de metamfetamină și mefedronă,  disimulată în bagajul de cală al inculpatului.


În cauză, s-a reținut faptul că, inculpatul a introdus în România, transportând pe cale aeriană, din Marea Britanie, drogurile de mare risc, în scopul comercializării acestora.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”,
au informat reprezentanții DIICOT.


Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare