Delicte

Cele trei persoane care ar fi „vândut” fete în Braşov, Galaţi, Focşani şi Iaşi, dar şi peste hotare, au fost propuse spre arestare preventivă

 

Cele trei persoane care ar fi determinat patru tinere, dintre care două minore, să se prostitueze în Braşov, Galaţi, Focşani şi Iaşi, dar şi peste hotare, au fost prezentate, ieri după-masă, la Tribunalul Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În urma analizării probelor, instanţa a admis măsura arestării preventive în cazul bărbaţilor de 19 şi 29 de ani, iar în cazul femeii de 26 de ani, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pe o durată de 60 de zile (până pe 29 martie inclusiv).

În acest timp, inculpata va avea interzis să părăsească judeţul Galaţi, fără încuviinţarea prealabilă a organul judiciar în faţa căruia se află cauza, precum şi să comunice şi să se apropie la mai puţin de 100 de metri de victime.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus ca inculpata să consemneze o cauţiune de 40.000 lei în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a încheierii, depunând originalul chitanţei la Tribunalul Galaţi şi o copie la organul de urmărire penală.

Decizia de ieri a Tribunalului Galaţi poate fi contestată în termen de 48 de ore. 

Amintim că femeia, logodnicul şi fratele ei ar fi obţinut peste 88.000 de lei şi peste 52.000 de euro, începând din decembrie 2015, din traficul de persoane.

 

Pentru mai multe informaţii, CITIŢI ŞI:

Tinere obligate să se prostitueze în Brașov, Galați, Iași și Focșani, dar și peste hotare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button