Camioane parcate pe DN 1A, prădate de hoți

Camioane parcate pe DN 1A, prădate de hoți…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu 3 tineri în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
„La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN1A, în apropierea localității, ar fi fost tăiate prelatele a două camioane, care se aflau în parcarea unei unități comerciale.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat, în flagrant, 3 tineri, în vârstă de 20, 22 și 24 de ani, care aveau asupra lor mai multe baxuri de băuturi alcoolice.
În continuare, cercetările efectuate de polițiști au indicat faptul că băuturile alcoolice provin din unul dintre camioane”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
După ce a fost administrat probatoriul în cauză, pentru că cei tinerii au săvârșit infracțiuni și în trecut, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora sa fie dispuse măsurile legale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

