Delicte

Brașoveancă ridicată de polițiști și „cazată” în penitenciar / Urmărit național, găsit la o pensiune din Brașov

O femeie condamnată la închisoare a fost ridicată de polițiștii brașoveni și „cazată” în penitenciar.

„La data de 27 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Curtea de Apel Alba Iulia pe numele unei femei, domiciliată în municipiul Brașov, care fusese condamnată la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de «folosirea sau prezentarea cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei»”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Persoana condamnată a fost depusă la Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou, unde urmează să execute pedeapsa primită.

În aceeași zi, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, în timp ce efectuau activități operative la un spațiu de cazare din municipiul Brașov, au identificat un bărbat, din județul Buzău, pe numele căruia Judecătoria Brașov a emis anterior un mandat de arestare pentru săvârșirea unei infrațiuni de furt.


Bărbatul, care era dat în urmărire națională, a fost ridicat de polițiști în baza mandatului existent pe numele său și introdus în Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa pronunțată de instanța de judecată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare