Delicte

BRAȘOVEANCĂ înșelată cu 20.000 de lei, prin metoda „ACCIDENTUL”!

 

O brașoveancă în vârstă de 75 de ani a solicitat ajutorul polițiștilor, în data de 18 septembrie, după ce a fost victima unei înșelăciuni comise prin metoda „Accidentul”, oferindu-i unui escroc toate economiile ei, adică nu mai puțin de 20.000 de lei.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 18.09.2020, în jurul orei 16.00, femeia în cauză ar fi fost contactată pe telefonul fix de către o persoană necunoscută, care i-ar fi relatat faptul că fiica sa ar fi fost victima unui accident rutier și ar necesita o intervenție chirurgicală urgentă, a cărei valoare s-ar ridica la 30.000 euro. Femeia, fiind menținută în stare de eroare cu privire la aspectele anterior precizate, ar fi înmânat unei persoane de sex masculin suma de 20.000 lei, cu titlu de avans pentru realizarea operației fiicei sale”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În urma investigațiilor, polițiștii brașoveni l-au identificat pe făptaș ca fiind un tânăr în vârstă de 21 ani, dintr-un sat din județ.

Ieri, echipe mixte formate din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat o percheziție la locuința suspectului, unde au fost descoperite mai multe mijloace de probă, precum și o parte din banii pe care i-ar fi luat de la bătrână.

Tânărul a fost, apoi, reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IJP Brașov. Cercetările continuă pentru „înșelăciune”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare