Brașovean cercetat penal după ce a „împrumutat” o mașină

Brașovean cercetat penal după ce a „împrumutat” o mașină…
Agenții de la Secția 5 Poliție Brașov efectuează acte de urmărire penală față de persoana respectivă.
„Astfel, în jurul orei 05.00, un bărbat a luat, fără consimțământul persoanei vătămate, cheia autoturismului său, pe care l-a condus pe drumurile publice din municipiul Brașov, după care a revenit și i-a restituit cheia și autoturismul.
Polițiștii au efectuat verificări cu privire la acesta și, în urma interogării în bazele de date aparținând Poliției Române, a reieșit faptul că persoana bănuită nu era posesoare de permis de conducere.
Mai mult, bărbatul prezenta suspiciuni că s-ar fi aflat sub influența alcoolului, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că acesta avea o alcoolemie de 0.08 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se explică într-un comunicat al IPJ Brașov.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în organism și s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de furtul în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Vezi și: Un bărbat din județul Brașov și-a găsit mașina avariată și parcată într-o altă poziție / Ce au stabilit polițiștii
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

