Delicte

BRAȘOV. Tânăr arestat preventiv după ce a șofat fără permis și a refuzat stabilirea alcoolemiei

  • ad0ymtqmagfzad1lmgy2mtrlmtjhmtbizwiyndc3odhmmgyzzwi1zgu2yw-t

Un tânăr în vârstă de 25 ani care conducea un autovehicul pe raza localității Ticușu Vechi din județul Brașov a fost reținut de polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Hoghiz, joi seară, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, cu ocazia solicitării conducătorului auto de a-i fi efectuată testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, acesta a refuzat. Prin urmare, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice.
În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, la data de 29 iulie 2022, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de tânăr”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. 

Totodată, în jurul orei 21.30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat care conducea un autovehicul pe strada Lungă din localitatea Cristian, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat). El a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare