Delicte

BRAȘOV. Șoferi prinși băuți/drogați la volan! Bilanț de duminică…

 

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 12 septembrie, în jurul orei 4.30, polițiștii au depistat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din județul Vaslui, care conducea un autovehicul pe strada Șirul Livezii din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,41 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

La data de 12 septembrie, în jurul orei 2.55, un bărbat din municipiul București, care conducea un autovehicul în parcarea unei societăți comerciale situată pe raza Stațiunii Predeal din județul Brașov, în încercarea de a efectua manevra de mers înapoi, a acroșat un autoturism parcat.

În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,01 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Tot în Predeal, la data de 12 septembrie, în jurul orei 17.10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din județul Prahova, care conducea un autoturism pe raza stațiunii.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că șoferul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, întrucât, în aceeași zi, respectiv 12 septembrie a.c., a fost depistat conducând un autovehicul pe raza Stațiunii Râșnov, județul Brașov, iar la testarea cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv.

În baza probatoriului administrat în cauză, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Informațiile ne-au fost furnizate de cei de la IJP Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button