Delicte

BRAȘOV. PERCHEZIȚII la PENSIUNI din județ!

  • 20220324_110500_295799.jpg
 

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au efectuat trei percheziții domiciliare, astăzi, la sediul social a două unități de cazare turistică, precum și la domiciliile reprezentanților legali ai acestora, situate pe raza județului Brașov.

În acest dosar, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul turismului.

 Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că, în perioada 2017-2021, administratorii celor două unități de cazare, reprezentând o pensiune și o vilă, au procedat la omisiunea înregistrării în contabilitate ori în alte documente legale a tuturor veniturilor obținute din prestarea serviciilor turistice. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri extracontabile, respectiv sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, acestea urmând a fi administrate ca probatoriu în cadrul dosarului penal constituit”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Totodată, polițiștii brașoveni au pus în executare două mandate de aducere, persoanele bănuite fiind conduse la sediul IPJ Brașov.

Activitățile de cercetare au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov. 

Fotoarhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button