Delicte

BRAȘOV. Drogat la volan, pe str. Panselelor

 

Un tânăr de 22 de ani este cercetat penal, după ce a fost prins șofând drogat, azi-noapte, în jurul orelor 23.30, pe str. Panselelor din municipiul Brașov.

„Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței în organism. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Un alt șofer, în vârstă de 28 de ani, din județul Argeș, s-a ales cu dosar penal, azi-noapte, pentru „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. El a fost oprit pentru control de polițiștii din Fundata, iar în timpul verificărilor s-a constatat faptul că autoturismul are autorizația provizorie de circulație expirată, neavând astfel dreptul de a circula pe drumurile publice.

Și un șofer în vârstă de 32 de ani, din județul Teleorman, este cercetat pentru „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. El a fost tras pe dreapta de polițiști de la Serviciul Rutier Brașov, în timp ce șofa, pe DN 13, un autoturism la care era atașată o remorcă-platformă.

„Procedându-se la verificarea documentelor personale și ale ansamblului de vehicule conduse, cadrele de poliție au constatat faptul că remorca nu este înmatriculată, iar numărul de înmatriculare montat pe aceasta aparține unei alte remorci. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a precizat comisarul de poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare