Delicte

BRAȘOV. Cinci PERCHEZIȚII, inclusiv la o subunitate de poliție

  • mascatinou.jpg
 

Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în executare cinci mandate de percheziție la locuințele unor persoane și la sediul unei subunități de poliție, urmate de trei mandate de aducere a suspecților la sediul structurii de parchet menționate.

În fapt, un agent de poliție din cadrul IPJ Brașov – Postul de Poliție Ormeniș a primit suma de 8.000 de lei de la o persoană pentru a nu îndeplini acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru neluarea măsurilor legale și efectuarea cercetărilor într-un dosar penal în care este cercetată persoana care a oferit banii cu titlu de mită, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului care instrumentează cauza.
De asemenea, în perioada martie – iulie 2022, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că agentul de poliție a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, favorizarea făptuitorului și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Pentru agentul de poliție a fost emisă o ordonanță de reținere de către procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă  Tribunalul Brașov pe o perioadă de 24 de ore. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare