Delicte

BRAȘOV. Adolescent prins la volan, azi-noapte, în Poiană

 

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Săcele, a fost prins șofând pe raza stațiunii Poiana Brașov, în noaptea de miercuri spre joi. El a fost oprit pentru control în jurul orelor 23.30, pe str. Poiana Soarelui. 

La testarea cu etilotestul, rezultatul a fost 0, dar minorul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

În aceeași noapte, în jurul orei 1.00, polițiștii săceleni au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani care șofa sub influența alcoolului.

„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,68 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, comisar Alina Maria Ivan. Și în acest caz a fost deschis dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare