Delicte

BRAȘOV. A rămas fără portofel, într-un taxi

 

Un bărbat de 48 de ani a fost reținut de polițiștii de la Secția 1 Poliție Brașov, ieri, fiind acuzat de furt calificat și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, după ce și-ar fi însușit ilegal un portofel în care erau bani și un card bancar.

În fapt, polițiștii au fost sesizați de către un tânăr cu privire la faptul că portofelul în care avea bani, documente de identitate și cardul bancar i-ar fi dispărut în timp ce se deplasa pe raza municipiului Brașov, cu un autoturism care funcționa în regim taxi.

„Ulterior acestui fapt, de pe cardul bancar au fost efectuate tranzacții bancare de la trei societăți comerciale. În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii au identificat autorul faptei, iar la data de 17 ianuarie a.c., pe baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button