Delicte

Bătut și jefuit în propria casă

Bătut și jefuit în propria casă. Un bărbat din Pantelimon, Ilfov, a fost găsit în casă bătut și legat cu un cearșaf. Un vecin a fost cel care a alertat autoritățile, după ce l-a auzit strigând după ajutor. Polițiștii ajunși la fața locului au descoperit că bărbatul a fost și jefuit.

În urma cercetărilor, oamenii legii au reușit să afle ce s-a întâmplat, de fapt, acolo. Bărbatul în vârstă de 36 de ani se afla în locuința sa, legat cu un cearșaf și prezentând semne de agresiune fizică. Polițiștii au reușit să-l găsească în scurt timp pe agresor.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care, în urma unui complex de activități investigativ operative, l-au identificat și depistat, pe o stradă din Municipiul București, pe bărbatul de 30 ani, bănuit de comiterea faptei sesizate”, arată IPJ Ilfov.

Din cercetări, a rezultat faptul că, în seara zilei de 5 iulie, în jurul orei 21:00, cei doi bărbați s-au deplasat la imobilul persoanei vătămate, unde, la scurt timp, bărbatul de 30 de ani, prin întrebuințarea de violențe, folosind un cuțit și procedând la legarea victimei cu un cearșaf, i-ar fi sustras 10.000 de lei, un telefon mobil și mai multe bijuterii din aur”, mai spune IPJ Ilfov.

Bătut și jefuit în propria casă. Bărbatul de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, apoi judecătorii au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile, iind cercetat pentru infracțiunile de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare