Delicte

Bărbat căutat pentru jaf în Austria, încătușat în Brașov

Bărbat căutat pentru jaf în Austria, încătușat în județul Brașov.

Agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara l-au depistat ieri, pe raza localității Dumbrăvița. Bărbatul de 38 ani are emis mandat european de arestare. El este acuzat de săvârșirea infracțiunii de jaf organizat sau armat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal austriac.

Bărbat căutat pentru jaf în Austria…


Bărbatul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov. Apoi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Procurorii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de acesta. Astfel, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, urmând a fi prezentat Curții de Apel Brașov.

Tot ieri, polițiștii din Bran au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Zărnești. Agenții au ridicat un bărbat de 41 ani condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și  „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Codlea, pentru a executa pedeapsa.

Vezi și:

Bărbat tâlhărit într-un local din Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button