Delicte

Avocat trimis în judecată de DNA BRAȘOV într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri pentru…

  • FB_IMG_1658472630497_298708.jpg
 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați, printre care un avocat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșite în forma autoratului, instigării și complicității.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În perioada 2011-2013, pe parcursul derulării proiectului finanțat din fonduri europene intitulat «Fermă de creștere intensivă a păstrăvilor și a sturionilor în sistem inside – outside», unul dintre inculpați, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, la instigarea celui de-al doilea inculpat, ar fi depus la Centrul regional Brașov și la Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de management pentru P.O.P.A.M. mai multe documente false și/sau inexacte în susținerea cererilor de rambursare, obținând astfel pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.522.794 lei.
În concret, în cursul anului 2011, între societatea comercială și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit a fost încheiat contractul de finanțare privind construirea unei «Ferme de creștere intensivă a păstrăvilor și a sturionilor în sistem inside – outside», valoarea totală a proiectului fiind de 25.006.338 lei”.

Conform conținutului cererii de finanțare, proiectul a avut ca obiective crearea unei ferme piscicole moderne, productive, conform normelor și standardelor europene, dezvoltarea unei tehnologii noi de creștere intensivă a peștilor, în sistem inside – outside, folosind sursa de apă naturală și sistemul de recirculare, realizarea a două hale de producție intensivă în sistem recirculant, dotate cu sisteme tehnologice standardizate, diversificarea către noi specii (sturion siberian) și producția de specii cu perspective comerciale bune (păstrăv curcubeu).

„Ulterior aprobării proiectului, unul dintre inculpați, la instigarea celui de-al doilea inculpat, ar fi depus la Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de management pentru P.O.P.A.M. mai multe înscrisuri false/inexacte privitoare la proceduri de achiziții care în realitate ar fi fost manipulate, declarând necorespunzător adevărului că toate cheltuielile ar fi fost eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația în vigoare.
În realizarea activității infracționale, cei doi inculpați ar fi beneficiat de ajutorul celui de-al treilea inculpat care ar fi întocmit întreaga documentație necesară aferentă avizării proiectului (achiziție servicii de consultanță, de asistență tehnică și de execuție lucrări și de achiziție utilaje și echipamente tehnologice).
Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept, de către societatea comercială beneficiară, a unor fonduri nerambursabile în cuantum de 8.522.794 lei”, au adăugat reprezentanții DNA.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 9.115.718 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Brașov, instanța competentă să judece cauza pe fond având în vedere calitatea de avocat a unuia dintre inculpați, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare