Delicte

Au vândut apartamente care nu existau

Au vândut apartamente care nu existau

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a anunţat, luni, că doi bărbaţi cu vârste de 37 şi 63 de ani sunt cercetaţi într-un dosar de înşelăciune, fiind suspectaţi că au încercat să convingă 19 persoane să cumpere apartamente pe care, în realitate, nu le puteau vinde. Cercetările sunt făcute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, potrivit News.ro.

Din cercetări a reieşit faptul că în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, cei doi bărbaţi, împreună cu un altul de 58 ani, ar fi încercat să inducă în eroare un număr de 19 persoane, cu care ar fi discutat telefonic şi personal, prezentându-le ca adevărate împrejurările mincinoase referitoare la o ofertă de vânzare a unor apartamente din Cluj-Napoca, deşi nu exista posibilitatea materială şi juridică pentru a fi transferat un astfel de drept de proprietate. Aceştia ar fi folosit nume false şi calităţi mincinoase, însă persoanele vătămate nu au remis sume de bani”, a arătat sursa citată.

Poliţiştii au adăugat că, în acelaşi timp, cei doi bărbaţi de 37 şi 63 de ani ar fi indus şi menţinut în eroare două persoane, cu scopul de a obţine foloase patrimoniale, ca urmare a încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, cu referire la un apartament din Cluj-Napoca, deşi nu exista posibilitatea materială şi juridică pentru a fi transferat un astfel de drept de proprietate.

În acest caz, a fost creat un prejudiciu de 15.000 de euro, reprezentând suma remisă bărbatului în vârstă de 37 de ani.

În urma anchetei, bărbatul de 63 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior el fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Totodată, faţă de bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind arestat într-o altă cauză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button