Delicte

Asociația Producătorilor de lapte și carne Ungra – 2006, trimisă în judecată de DNA Brașov. Fost primar, printre inculpați

Asociația Producătorilor de lapte și carne Ungra – 2006 a fost trimisă în judecată de DNA Brașov. Și un fost primar se numără printre inculpați.

Asociația Producătorilor de lapte și carne Ungra – 2006 a fost trimisă în judecată de DNA Brașov. Și un fost primar se numără printre inculpați. Cauza este legată de obținerea unor fonduri europene. Prejudiciul ar depăși 830.000 de lei. Potrivit unui comunicat, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

„-Persoană fizică, la data faptei președinte al Asociația Producătorilor de Lapte și Carne Ungra – 2006, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
-ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE LAPTE ȘI CARNE UNGRA – 2006, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
-STANCIU TRAIAN, la data faptei primar al comunei Ungra, județul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

Date din rechizitoriu


Procurorii au făcut publice și date din rechizitoriu. Potrivit acestora, cauza vizează fapte din 2011 – 2015.

„În perioada 2011-2015, inculpata, președinte al Asociației Producătorilor de Lapte și Carne Ungra – 2006, beneficiind de ajutorul inculpatului Stanciu Traian ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false (tabele cu membrii asociației, contract de pășunat, etc.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață.
Prin aceste demersuri, asociația respectivă ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 833.706 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză”, au informat reprezentanții DNA.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov. S-a făcut propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Comunicatul DNA poate fi găsit aici.

Vezi și:

Trei oameni de afaceri, trimiși în judecată într-un dosar DNA Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Asociația Producătorilor de lapte și carne Ungra – 2006, trimisă în judecată de DNA Brașov.… […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare