Delicte

Arestați preventiv, la Brașov, pentru trafic de persoane prin metoda loverboy

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a 4 inculpați (trei dintre ei membri ai aceleași familii), pentru trafic de persoane.


„S-a reținut că, în cursul anului 2023 unul dintre inculpați a recrutat o persoană vătămată majoră prin metoda loverboy (simularea unor sentimente de iubire și a intenției de a întemeia o familie) în scopul obținerii de beneficii financiare, prin obligarea acesteia la practicarea prostituției. 
De asemenea, o inculpată cercetată în cauză, profitând de starea de vulnerabilitate a altei persoane vătămate (situația materială precară, lipsa educației, mediu defavorizat) a recrutat, în același scop, o altă persoană vătămată.
Ulterior, cele două victime au fost transportate  și adăpostite   în diferite locații închiriate  pe raza municipiilor Vaslui, Brăila și Brașov unde au fost obligate prin acte de violență fizică și psihică să practice prostituția”, se detaliază într-un comunicat DIICOT.


În data de 13 decembrie, una dintre victime a reușit să părăsească locuința unde era ținută împotriva voinței sale și a sesizat poliția.
În urma perchezițiilor efectuate, a fost depistată și cealaltă victimă, precum și cei patru inculpați.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că sumele de bani provenite din activitatea infracțională au fost însușite integral de către inculpați. Aceștia au fost arestați preventiv pe o durată de 30 zile, măsurile fiind dispuse la 14.12.2023 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov,
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Brașov.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Brașov. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare