Delicte

A plecat dintr-un magazin din Brașov cu un aspirator neachitat

A plecat dintr-un magazin din Brașov cu un aspirator neachitat. Suspectul de furt este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din  Apața, județul Brașov.
Polițiștii Secției 1 Poliție Brașov îl cercetează penal.


„Astfel, în data de 25 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de către agentul de securitate al unui magazin, cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras un aspirator, în valoare de aproximativ 800 lei, trecând de linia caselor de marcat fără să achite contravaloarea produsului. Un echipaj de poliție s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului și a procedat la identificarea autorului în persoana unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Apața, județul Brașov.


Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității de poliție, unde polițiștii au continuat cercetările cu privire la activitatea infracțională a acesteia. Ținând cont că bărbatul nu era la prima faptă de natură penală, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, au informat reprezentanții IPJ Brașov.


Bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button