Delicte

29 de persoane cercetate pentru infracţiuni în domeniul silvic

 

Procurorii şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Argeş efectuează, în cursul zilei de astăzi, șase percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice bănuite de comiterea de infracțiuni în domeniul silvic.
În cauză se efectuează cercetări pentru probarea activităţii infracţionale a 29 de persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, tăiere ilegală de arbori, spălare de bani, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Aşa cum au anunţat anchetatorii, persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2008 – 2012, ar fi tăiat ilegal aproximativ 30.000 de metri cubi de material lemnos, cu ajutorul unor angajaţi din cadrul ocoalelor silvice private şi de stat, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat şi comercializat importante cantităţi de material lemnos, fără a înregistra în contabilitate toate aceste operaţiuni. În aceeaşi perioadă, în vederea disimulării provenienţei sumelor de bani obţinute din săvârşirea de infracţiuni, persoanele bănuite ar fi introdus sumele de bani într-un circuit financiar, prin achiziţia de bunuri imobile şi mobile.

Astfel, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 4.000.000 de euro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button