Ziua Crucii – sărbătoare mare, dar cu post

Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc în 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci. Aceasta este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor şi cea mai veche în cinstea Crucii lui Hristos, dar se ţine post, fiindcă a fost instituită pentru a comemora două fapte de mare semnificaţie din istoria Bisericii Creştine: aflarea Sfintei Cruci a Mântuitorului, urmată de înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.

Tradiţia Bisericii consemnează că Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a avut un vis în care Dumnezeu i-a cerut să caute lemnul Sfintei Cruci, pe care fusese răstignit Mântuitorul Hristos pe Golgota. În anul 119, la porunca împăratului roman Adrian, pe Golgota se construise un templu păgân. Împărăteasa Elena s-a îndreptat spre Ierusalim şi, la ordinul împăratului Constantin, acest templu a fost distrus pentru a se afla Mormântul şi Crucea Domnului. Într-adevăr, sub ruinele templului, adânc îngropate, s-au găsit Mormântul şi cele trei cruci de pe Golgota. Neştiindu-se însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, a fost adusă o femeie bolnavă, pe moarte, care la atingerea uneia dintre cele trei cruci s-a însănătoşit miraculos. Astfel, printr-o minune, a fost aflată crucea pe care fusese răstignit Hristos. Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică, Biserica Învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, Sfântul Lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toţi cei de faţă să-l vadă. Sărbătoarea a primit din acest motiv denumirea de „Înălţarea Sfintei Cruci”.
Conform tradiţiei creştine, crucea e arma cea mai puternică a omului. Prin cruce s-a sfinţit cerul, care era al diavolului, luându-se din stăpânirea lui. Prin semnul crucii se sfinţeşte în fiecare zi omul. Se spune că omul scapă numaidecât de-o spaimă, dacă îşi aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost, în anul acela, Ziua Crucii. Potrivit poruncii Bisericii, în 14 septembrie se posteşte (e bine chiar să se ţină post negru) şi se fac praznice.

Cârstovul Viilor

La sate, oamenii merg la biserică şi dau de pomană ulcele noi, pline cu apă curată, miere, împodobite cu fir roşu, acoperite cu un colăcel şi o lumânare. Se aduc la biserică buchete de flori şi frunze cu care se înconjoară Sf. Cruce. Nu se mănâncă fructe care au ceva cu înfăţişare de cruce: usturoi, nuci, pepeni, prune. Se spune că în 14 septembrie se închide pământul, pentru vieţuitoarele care stau ascunse prin văgăuni până la Alexii (17 martie), când ies la suprafaţă, dar şi pentru plante; acum vorbesc toate florile cu părere de rău că se usucă.
Frunzele şi florile sfinţite la biserică de Ziua Crucii vindecă durerile de cap şi de dinţi. Cu crenguţe de busuioc aprinse erau afumaţi bolnavii de friguri. Busuiocul se pune în vasul din care beau găinile pentru a fi ferite de molimă. Fetele foloseau busuiocul la spălatul pe cap, pentru păr frumos. Se duc la biserică prune, care păstrate uscate pot lecui bubele. Nucile culese în această zi sunt bune de leac.
Dacă tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă. Se crede că, dacă păsările călătoare, mai ales cocorii, pleacă înainte de Ziua Crucii, în noaptea acelei zile va fi brumă. Începe culesul viilor şi al nucilor, sărbătoarea numindu-se în calendarul tradiţional „Cârstovul Viilor”.