Cultură

Zilele frumoase din noiembrie se leagă de „Vara arhanghelilor”

 

Ortodocșii și greco-catolicii îi prăznuiesc în fiecare an, pe 8 noiembrie,pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, căpeteniile cetelor îngerești. O dată cu ei, credincioșii sărbătoresc tot soborul îngerilor. Mihail este păzitorul porții Raiului și nașul copiilor săraci, iar Gavriil ne aduce veștile bune.

Spre deosebire de sfinți, Arhanghelii slăviți la această dată nu sunt persoane canonizate o dată cu trecerea la cele veșnice. Ei sunt recunoscuți de creștinătate ca îngeri, cei mai de seamă mijlocitori care stau lângă tronul ceresc și-i duc lui Dumnezeu rugăciunile credincioșilor. Se crede că la originea sărbătorii, care datează din secolul al VI-lea, a stat sfințirea unei biserici, închinată Sf. Arhanghel Mihail de împăratul roman Arcadicus din Constantinopol. Ulterior, în calendare a fost pomenit și Sf. Arhanghel Gavriil și sărbătoarea s-a extins la tot soborul îngerilor.

Vestitorul Nașterii, martorul Învierii

Potrivit etimologiei ebraice, arhanghel înseamnă înger din vechime. În scriptele religioase, Mihail se traduce „Cine este ca Dumnezeu” și este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-au luptat cu îngerii răzvrătiți, alături de Satana, împotriva lui Dumnezeu. Tot Sf. Arhanghel Mihail este acela care conduce sufletele morților spre poarta paradisului și reprezintă principalul protector al oștirii creștine. În iconografia ortodoxă, el este reprezentat în costum de soldat, purtând în mână o sabie, cu vârful îndreptat spre pământ, pentru că el a primit misiunea să păzească poarta Raiului după ce Adam și Eva au fost alungați.
Gavriil, al cărui nume se traduce „Apărătorul meu este Dumnezeu”, este considerat mesagerul veștilor bune. Potrivit tradiției, el a vestit sfinților părinți Ioachim și Ana nașterea Fecioarei Maria, Născătoare de Dumnezeu. O veste asemănătoare a primit-o de la Sf. Gavriil și preotul Zaharia, care a aflat printr-un mesaj divin că va avea un fiu – pe Ioan Botezătorul. Vestea cea Bună – Nașterea Mântuitorului Hristos – a fost adusă Fecioarei Maria tot de Arhanghelul Gavriil. El a fost îngerul înveșmântat în alb, care a răsturnat piatra de la ușa mormântului lui Hristos, de aceea este cunoscut ca martor al Învierii Domnului, care a dus marea veste mironosițelor.
În icoane, Sf. Gavriil poartă un semn divin – un crin. Chipurile celor doi arhangheli sunt zugrăvite pe ușile altarelor bisericești. Sf. Mihail este pictat pe ușa de Nord, iar Sf. Gavriil pe cea de Sud. Oamenii săraci, cu mulți copii, îl consideră naș pe Sf. Arhanghel Mihail și se roagă lui pentru sprijin, la vreme de necaz. La Sf. Arhanghel Gavriil se roagă credincioșii ca el să le aducă doar vești bune.

Lumânări aprinse pentru vii și pentru adormiți

Acum se fac ofrande alimentare, se aprind lumânări în biserici pentru sănătatea celor vii și pentru odihna celor adormiți întru Domnul, mai ales a celor care au purtat numele celor doi sfinți arhangheli. Superstițioșii spun că este interzis să lucrezi sau să faci treabă în casă pe 8 noiembrie. Bătrânii mai spun că de ziua Sfinților Mihail și Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai lumină și pe cealaltă lume. Atunci când viața unui om este în cumpănă, Arhanghelul Mihail își face apariția lângă patul suferindului. Dacă acestuia îi este sortit să trăiască, îngerul se va așeza la picioare, iar dacă va muri, se va așeza la cap. Sărbătoarea mai este denumită în tradiția populară și „vara arhanghelilor”. După această sărbătoare se spune că urmează câteva zile de vreme frumoasă și caldă. În calendarul ortodox, Mihail și Gavriil sunt cei care conduc cetele de îngeri și călăuzesc sufletele oamenilor spre rai.
Ziua Sfinților Arhangheli este un hotar între toamnă și iarnă. Tradiția populară spune că din această zi vremea bună se depărtează încet-încet, iar după cele trei zile ale sărbătorii Arhanghelilor se apropie vremea rece. În această zi, femeile aduc în dar nașilor câte doi colăcei, pentru că la cununie, cele două lumânări ținute de nași, sunt simbolul celor doi arhangheli. În ziua praznicului se mănâncă pește, pentru a fi sprinteni ca peștele, pentru a fi feriți de boală și de pagubă. În biserică, fiecare creștin este bine să aprindă câte o lumânare; aceasta simbolizând lumina călăuzitoare pentru spor și sănătate, dar și drumul spre viața veșnică.

Peste 42.600 de sărbătoriți în județ

În Brașov, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, de pe strada cu același nume, are hramul astăzi.
Pe de altă parte, 42.691 de braşoveni cu numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil îşi sărbătoresc astăzi onomastica. În baza de date a Direcţiei Judeţene Comunitare de Evidenţă a Persoanelor (DJCEP) Braşov sunt înregistrate 18.422 femei cu prenumele de Mihaela, Mihaiela, Michaela sau Gabriela şi 23.945 bărbaţi cu prenumele Mihail, Mihai, Mihăiţă, Gabriel, Gabi, Gavril, Gavriil sau Gavrilă.
Să mai spunem că astăzi îşi sărbătoresc onomastica şi cei care poartă numele Angel/Angela şi Rafael/Rafail/Rafaela, Rafael fiind un alt Arhanghel mai cunscut dintre cei şapte pomeniţi în Biblie. De altfel, astăzi, odată cu cei trei arhangheli, căpeteniile cetelor îngerești, credincioșii sărbătoresc tot soborul îngerilor. Numele lui Rafael, tradus din limba ebraică, înseamnă „Dumnezeu vindecă” sau „Vindecarea este de la Dumnezeu”. Rafael este singurul arhanghel, în afară de Mihail şi Gavriil/Gabriel, cunoscut şi acceptat de către Biserica Ortodoxă şi de cea Catolică, numele lui găsindu-se în „Cartea lui Tobias/Tobie”. În textul românesc numele lui apare sub formă ortodoxă Rafail (precum Mihail şi Gabriel sunt numiţi de români Mihail şi Gavriil) şi este prezentat ca un mare înger, care are puterea de a vindeca şi de a lega demonii bolii.
DJCEP Braşov le urează tuturor sărbătoriţilor zilei multă sănătate şi „La mulţi ani!”. Urări cărora ne alăturăm.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button